Legătura dintre apa de pe Lună și atmosfera Pământului: ce au descoperit oamenii de știință
Există molecule de apă și gheață pe Lună, deci cum au ajuns acolo? Ciocnirile de asteroizi și comete e probabil să fi produs o parte din el, dar un nou studiu sugerează o altă sursă de apă pe Lună: atmosfera Pământului.
Ionii de hidrogen și oxigen care scapă din atmosfera superioară a planetei noastre și apoi se combină pe Lună ar fi putut crea până la 3.500 de kilometri cubi de permafrost de suprafață sau apă lichidă subterană, spun oamenii de știință. Ionii de hidrogen și oxigen sunt împinși pe suprafața lunară pe măsură ce Luna trece prin coada magnetosferei Pământului (bula în formă de lacrimă din jurul Pământului afectată de câmpul său magnetic). Asta are loc cinci zile lunar, pe Lună.
Din cauza vântului solar al Soarelui care împinge această bulp, unele dintre liniile câmpului magnetic al Pământului sunt rupte: sunt legate doar de planetă la un capăt. Astfel, când Luna interferează cu coada magnetosferei Pământului, unele dintre aceste conexiuni rupte se repară, ceea ce duce la ioni de hidrogen și oxigen care scăpaseră anterior din atmosfera Pământului.
De unde este apă pe Lună
Distribuția gheții de suprafață la polul sud al Lunii, la stânga, și la polul nord, la dreapta (NASA)
„Este ca și cum Luna ar fi sub duș – o ploaie de ioni de apă care se întorc pe Pământ, căzând pe suprafața Lunii”, spune geofizicianul Gunther Kleetschka de la Universitatea din Alaska Fairbanks.
Nu există magnetosferă lunară, așa că, pe măsură ce ionii intră pe suprafața lunii, se creează permafrost, sugerează cercetătorii. O parte din acel îngheț, printr-o varietate de procese geologice, ar putea fi condus sub suprafață și transformat în apă lichidă. Sugestia cercetătorilor este că a existat o acumulare lentă a acestor ioni de-a lungul miliardelor de ani, acea perioadă de timp în care Pământul și Luna au avut de-a face cu impacturi puternice de la alte corpuri cerești care năvăleau prin spațiu.
Datele gravitaționale de la Lunar Reconnaissance Orbiter al NASA au fost folosite pentru a privi îndeaproape regiunile polare ale Lunii și câteva cratere majore. Echipa a observat anomalii care ar putea indica fracturi de roci capabile să prindă permafrostul.
„Locurile craterelor, formând extinderi structurale, permit rețele de pori adecvate pentru a găzdui rezervoare mari de apă lichidă subterană”, scriu cercetătorii în lucrarea lor publicată.
Deși este probabil ca apa de pe Lună să provină din mai multe surse – inclusiv reacții de hidrogen și oxigen declanșate de vânturile solare, cred oamenii de știință – este posibil ca o mare parte din ea să fi ajuns prin această metodă.